Întâlnirea de lansare a proiectului FEMLEAD în Nicosia, Cipru, martie 2025

Între 4 și 5 martie 2025, în Nicosia, Cipru, a avut loc întâlnirea de debut a proiectului FEMLEAD, o inițiativă europeană menită să reducă decalajul de gen în domeniul STEM și să promoveze incluziunea în învățământul superior, precum și leadership-ul feminin în inițiativele de știință deschisă. Evenimentul a reunit parteneri din Franța, Croația, România, Cipru și Irlanda, marcând un pas important în definirea acțiunilor concrete ale proiectului. 

Obiectivele FEMLEAD vizează: 

  • Stabilirea și menținerea rețelelor de colaborare pentru schimbul de bune practici în știința deschisă (ȘD) și politici echilibrate de gen în STEM în universități și nu numai; 
  • Sprijinirea și promovarea participării femeilor în conducerea inițiativelor ȘD și STEM, prin politici și inițiative dedicate;  
  • Promovarea incluziunii în învățământul superior, asigurând acces egal la educație și carieră; 
  • Dezvoltarea competențelor digitale pentru femei și grupuri subreprezentate. 

Unul dintre rezultatele cheie ale proiectului este dezvoltarea unui laborator virtual de învățare (FEMLEAD Virtual Learning Lab), o platformă care va facilita învățarea și va promova implicarea femeilor în ȘD și STEM, cu lansarea planificată la sfârșitul anului 2025. 

Mai multe detalii pe: www.femlead.eu 

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană.